
Mixul de Cultură şi Librăria Humanitas Kretzulescu vă invită la o expoziţie plină de culoare.
Fotografii Alexandra Sandu, Cristina Andrieş, Cristina Groşan, Ionuţ Puşcaşu, Sabina Dimitriu, Veronica Grădinariu şi Vlad Bîrdu îşi proiectează lucrările în faţa librăriei, pe trei ecrane înalte de doi metri. Proiecţiile vor rula între orele 19:30 – 23:00, în perioada12-20 septembrie.
Fall in E-motion propune o invitaţie la descoperirea emoţiilor ascunse între texturi, detalii mondene sau frânturi de portrete ale unor persoane, ce se relevă privitorului prin imagini în mişcare. Emoţia în formă pură se naşte, astfel, de-a lungul distanţei dintre pânza pe care se reflectă fotografiile artiştilor şi retina privitorului. Sperăm ca imaginile acestea să contribuie la colorarea peisajului urban previzibil şi să fure câteva clipe de frumuseţe din realitatea înconjurătoare.
Luni, 14 septembrie, de la ora 19:00, artiştii vă invită la o şuetă şi un ceai într-un spaţiu livresc.
